Da, ştii şi tu că "dragostea trece prin stomac", lozinca asta mai veche decât dragostea însăşi, sentiment atemporal care multora ne fracturează tocul sau nodul cravatei.
Propoziţia asta folclorică are dublu înţeles, dar noi îl folosim pe cel mai puţin cu însemnătate - şi anume că într-o stare de pauperitate, dragostea nu poate rezista, că trebuie să punem osul la treabă dacă vrem ca legământul dintre noi să nu se sfârşească cumva, să avem mereu grijă s-o întreţinem deci, altfel se duce pe butuci şandramaua numită dragoste. În fine, afine, nu neg necesitatea muncii, nu neg nimic din filososfiile noastre de viaţă mercantile şi nici nu vreau să polemizez discuţia despre aist sentiment care nu cred că mai suportă altă analiză după secole de dezbateri, de imnuri, ode sau blam. Nu. Dragostea e.
Vream să ating aici al doilea înţeles, pe scurt: stomacul, centrul emoţiilor corpului uman, "cutia de rezonanţă a afectelor", mai pompos scriind.
Practic, toate trăirile tale sunt reunite, traveresează şi zac acolo. Ce butadă, nu? Toate amorurile tale reuşite, eşuate, toate fiasco-urile din relaţiile care implică afect sau sentiment, îţi vizitează toţi centrii nervoşi vegetativi aflaţi în stomac. Deci, evident, implicarea găunoasă, de orice tip ar fi, îţi dă dureri, dar nu de inimă, miocardul nu dă dureri, ci de foale. Concluziile: polifag sau anemic, niciuna sănătoasă, psihicul forjat nici nu mai intră în discuţie, başca.
Dar cum ar fi să ne luăm molcom, aşa, pe îndelete, că vorba lui Nichita "mai e timp, mai e..."
sau vorba unei muieri dragi mie, căreia îi place să-l parafrazeze pe Marin Preda în Moromeţii : "mai dă-le mă dracu, mă..." să ne deprindem în a nu ne mai ataşa mintea de pseudoarte, ci să ne creăm constelaţii prielnice de visare şi trai, de plutire în zbucium, fără prea multe retrogradări.
Foto: Bill Henson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu