Luxul zilei

Luxul înseamnă să admiţi că meriţi  să primeşti.
A şti să primeşti cred că e corelat direct proporţional cu a nu te grăbi să oferi, pentru o perioadă. Poţi să dai şi să încasezi orice, simultan. Întoarcerea favorului, însă, fie el amoros sau prietenesc, de orice soi, te împiedică cumva să metalbolizezi ce tocmai ţi-a fost oferit: graba de a întoarce darul are legătură cu simţul datoriei, cu nesatisfacerea, cu interdicţia pe care ţi-o pui ca şi cum nu ai merita, oricum.
Iar când te simţi dator, te străduieşti să încropeşti şi tu ceva să dai înapoi - ai, nu ai - deci s-a isprăvit cu ofranda, ai pus-o deja în paranteze.

Cred că a şti să primeşti nu ţine de aşteptarea unor minuni care îţi predestinate, ci mai degrabă în a face loc în viaţa ta, a nu te mai grăbi, a lua pauza - a primi frumos nu e legat numai de oameni, ci de timp şi spaţiu. Nu primeşti fiindcă nu creezi în jurul tău cadrul de aşa natură: eşti prea obişnuit să pompezi tu, să sari cu oferitul, să inviţi, să contactezi, să fii în miezul lucrurilor, să dedici. Nu, domne, nu aşa se primeşte - de aia te şi sărăceşti, sărmanul de tine.
Se primeşte dându-te prima oară ţie, oferindu-ţi tot ce vrei, despre ce vorbim. Se primeşte încetând cu disperarea de a da din frică să nu plece unu-alta, să vadă că eşti acolo, că îţi pasă sau din orice alt raţionament naiv. Ducă-se.
Dezrădăcinat de tine, înlănţuit de altul nu îmbrăţisezi  nimic.
Şi dacă vreodată ajunge ceva la tine, nu este suficient. Normal, nu poţi să  umpli golul cu totul, din prima. Nu fi naiv, te ştiam băiat deştept.

Ştiu că mâna de trandafiri proaspeţi şi primăvăratici şi vorbele nemaiauzite până azi au fost trezirea din amorţeală şi proiectarea în spaţiul veşniciei...am luat de ştire, să fii primit!

Roata babei şi roata moşului

a fost odată, dar nu ştiu când, că nimeni nu ştie cu precizie când au loc faptele dar toţi ne dăm cu presupusul.  cum istoria e o poveste adunată din gură în gură şi gurile rele mereu au ceva de zis, dar nu neapărat adevărat, iar cele bune sunt mute, presupunem logic că istoriile sunt ceva palpitant de aflat dar nu şi autentic, ca nişte plăsmuiri cu care ne e drag sau nu să ne căptuşim.
 să trecem la azi.

 azi, când, de fapt, cred că mi s-a făcut foame de un muşuroi de timp, de un stup de amintiri pişcătoare şi buboase, dar călduţe, duioase, aproape să plângi că le-ai trăit, azi am decis:
   arde în mine timpul în care să înfulec o felie de viaţă, călare pe-o roată de veşnicie pe care, în sfârşit, să mă aşez şi să mă apuc să defrişez păduri de grimase, de zâmbete care mai de care mai zoioase şi spumoase, flamboaiante şi preţioase ca nişte cuvinte pe tocuri. e cumva un dor de-mi furnică papilele din tălpi, înfometate de drumuri, de călărit şi de privit albatroşi. 

să mai cos un goblen plin de nuanţe incorecte, dar pe care să-l ajustez pe unul din pereţii care îmi tot zbiară că nu mai poate respira de var. să mă apuc să dau varul jos şi să pun tapet cu dungi, nimic de zis, eu le aranjez, sunt cuminte. s-a uitat cineva la ceas? mai e timp?
vine timpul să fac asta sau trece timpul în care să fac asta? că nu îmi mai dau seama. ambele, ştiu, nu vă îngrămădiţi care de care mai sfătoşi, salvaţi timpul.

acum mă zbârlesc în fiece ce zi la auzul alarmei şi mă gândesc că într-o zi alarmele nu vor mai avea orologiu la care să sune, că atunci nu ar mai fi claxoane murdare de trafic şi lumea ar ieşi din casă să-şi cumpere cu timp, o zi la toboganele nepopulate şi de-a dreptul prăfuite, până ce seara le lustruiesc copii cu limba şi cu voioşie. eu aştept ziua aia, puteţi să mă numiţi lunatică, n-am ce face.

atunci nu, nu voi mai alerga cu bezmeticele şosete-şosele lipite de talpă. când o să ajung acasă , n-o să mă mai bag cu tot cu trotuare în pat. acum mă dezbrac de haine, dar las şoselele în picioare, nu se ştie ce se întâmplă şi n-ai timp să te pregăteşti, mai bine să fii gata. n-ai ce-i face. roata babei şi roata moşului - se învârt până când s-o găsi unul mai curajos dintre cei doi să dezbrace ceasurile de timp, atunci alarmele nu vor mai orologii unde să sune...nu ştiu, să nu ziceţi că n-aţi auzit.