Mi-e dor de fuga în vis, fulger rămas în fantasmă,
rai fără pene şi fără de aghiasmă, delir.
de mine se dezlipeşte glasul, muţenia-n nadir.
cerbi şi puşti, căprioare luate-n tuci, ce ochi,
ce splendoare. te răzvrăteşti, deci
mişel al vieţii cereşti - nu reapari, aici trăieşti.
că-n mine trai de rege duci, te slăvesc plenar
umbră de-a mea în ceas solitar.
maestru al nopţilor nebune, al zilelor-tăciune.
moloh ce-ai fost, în zenit ne e locul.
Şi cred că dau drumul şi urc în abis
ca Icar, cam aproape de soare pentru un vis,
topit rămâne, nefericit, ars pe rug de-un astru ciobit
Sau ca Medeea, prea trufaşă să piardă, rătăceşte
în nimic şi sugrumată de un dor apocrif,
piere. Dar nu mai sacrific, mă dau necamuflat
ca şi cum până la tine nici n-am existat,
ca şi când m-ai strivit între vieţi, între lume şi-un mit
sunt aceeaşi cu trăirea - pieirea, înrobit
mi-e totuna, din suflarea ta am fost împletit.
aşa ne-a fost scris din vechile formule,
să pierim amândoi, prizonieri la braţ prin molecule.
şi află că te-am visat... străin şi uimit,
nespălat de mine,dezgolit şi
iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu