sâmbătă, 25 mai 2013

Licurici






Cum să-ţi spun, mai bine aş lipi buzele de zilele astea şi le-aş scuipa, uite aşa, cum nu face o femme.

Da, căci e ceva în aerul meu de primăvară, ceva care mă tot şifonează, e nedesluşit, are viaţă şi nu e om şi pe deasupra  mă face să vreau să sparg licurici. Başca, mi-a mai îndoit şi ceasul, deci mi-a stricat şi orele de marmură, cu tot cu minute şi ce mai vine după secunde, buimaceală şi nimic altceva.
 Nu, pe dedesubt n-am aflat încă, dar de asta sunt aici şi nu plec, căci vreau să-i găsesc fitilul şi să-i dau foc. Sunt sigură, cu ce am acum în buricele degetelor şi-n suflet aş putea cu lejeritate să aprind un foc şi să admir cu câtă scrupulozitate striveşte în drumul lui, cum arde cât mai multe în timp ce se înteţeşte.

Focuri şi licurici, flori sparte care îmi înnoadă dorurile de păr. Dorul ăsta de care vă tot zic... ehe, mare comedie cu el. Vine când pofteşte, iar când se plictiseşte de mine pleacă, iar eu se pare că îl reprimesc oricând, după cheremul lui. E ceva cu limitele mele, nu ştiu pe unde mi le-am lăsat.

 Ceva ce n-ai văzut, dar toate-s vechi şi de aia vreau să sparg licurici, să fac lumină pentru viitor...şi-i sparg pe rând între dinţi, uite aşa, ba un licurici, ba un sâmbure de cireaşă, metodic şi atent, să se ducă blestemul, că altceva pare, oricum, că n-a mai rămas.

luni, 6 mai 2013

Aici, acum

să alerg cu bicicleta şi să ţip cât mă ţin plămânii, lăsând mâinile de pe ghidon şi prăbuşindu-mă pe iarbă într-un râs cu spasme
să fac coroniţe din flori şi salcie şi să pozez pentru tine, să le privim împreună când vor fi fost decolorate
să fumez pe acoperişul de stele ce odihnesc deasupra noastră, să înghiţim cerul cu totul şi să ne transformăm în Caleea Lactee
să-mi julesc genunchii când urcăm  muntele sau stăm pe scoicile vechi, să bucurăm marea cu goliciunea noastră, să râdă pescăruşii haotic
să opresc maşina la capăt de oraş noaptea şi să ma fac una cu tine pe un petec de iarbă
să-ţi beau spuma de lapte de pe buze şi să te trânteşti la mine în braţe, să-ţi recit poezie chiar dacă intonaţia mi-e grea
să mă îmbăt lângă tine şi să jucăm şotron la miezul nopţii
să sparg baloane cu tine şi să-ţi sărut fruntea, să simt o ploaie ce mă ususcă de fericire
să nu-mi simt sângele în venele sau inima pompând pentru o secundă, aia în care-mi spui cât de mult...
să zbor, să zbor în drumeţii de viaţă cu tine.

nu aş vrea să fiu decât aici, acum.
 tu n-ai habar.

capture: emmet gowin