vineri, 25 ianuarie 2013

Retrogradare




Da, ştii şi tu că "dragostea trece prin stomac", lozinca asta mai veche decât dragostea însăşi, sentiment atemporal care multora ne fracturează tocul sau nodul cravatei.

Propoziţia asta folclorică are dublu înţeles, dar noi îl folosim pe cel mai puţin cu însemnătate - şi anume că într-o stare de pauperitate, dragostea nu poate rezista, că trebuie să punem osul la treabă dacă vrem ca legământul dintre noi să nu se sfârşească cumva, să avem mereu grijă s-o întreţinem deci, altfel se duce pe butuci şandramaua numită dragoste. În fine, afine, nu neg necesitatea muncii, nu neg nimic din filososfiile noastre de viaţă mercantile şi nici nu vreau să polemizez discuţia despre aist sentiment care nu cred că mai suportă altă analiză după secole de dezbateri, de imnuri, ode sau blam. Nu. Dragostea e.

Vream să ating aici al doilea înţeles, pe scurt: stomacul, centrul emoţiilor corpului uman, "cutia de rezonanţă a afectelor", mai pompos scriind.
 Practic, toate trăirile tale sunt reunite, traveresează şi zac acolo. Ce butadă, nu? Toate amorurile tale reuşite, eşuate, toate fiasco-urile din relaţiile care implică afect sau sentiment, îţi vizitează toţi centrii nervoşi vegetativi aflaţi în stomac. Deci, evident, implicarea găunoasă, de orice tip ar fi, îţi dă dureri, dar nu de inimă, miocardul nu dă dureri, ci de foale. Concluziile: polifag sau anemic, niciuna sănătoasă, psihicul forjat nici nu mai intră în discuţie, başca.
Dar cum ar fi să ne luăm  molcom, aşa, pe îndelete, că vorba lui Nichita "mai e timp, mai e..."
sau vorba unei muieri dragi mie, căreia îi place să-l parafrazeze pe Marin Preda în Moromeţii : "mai dă-le mă dracu, mă..." să ne deprindem în a nu ne mai ataşa mintea de pseudoarte, ci să ne creăm constelaţii prielnice de visare şi trai, de plutire în zbucium, fără prea multe retrogradări.

Foto: Bill Henson

marți, 22 ianuarie 2013

Nu îmi place când...



...primesc prea mult. cu toată tonalitatea afectivă pozitivă pe care ar produce-o sau aduce-o acel bagaj-dar, nu pot să-l car.
când simt în regiunea firii, trupului, sufletului acel plin pe care nu-l pot integra niciunde, am nevoie să-l epurez instant.
in relaţiile mele cu oamenii, cu iubirea, cu alimentele sau feluritele licori, cu sentimentele. cred că nu sunt mulţumită cu împlinirea asta, mă deranjează când sunt până-n viscere de ceva, e nefiresc, e neomenesc să fii bine când eşti ghiftuit cu atenţii de care te poţi lipsi, nu? eu am nevoie să am spaţiu de ventilare a ceea ce simt, a ceea ce trăiesc, nu -mi place să încarc spaţiul ăsta prea mult, că simt că-mi ia din structură, că mă copleşeşte, da. asta era. mă simt copleşită, m-am obişnuit să trăiesc cu puţin, altfel mă debusolez. m-am obişnuit să creez un soi de distanţă, golul acela să fie al meu, să-l umplu eu dacă doresc şi nu un altul cu orice ar pofti el, oricât de bună intenţia.
 eu nu sunt obişnuită să mă încarc până la refuz, eu sunt obişnuită cu "a vrea" şi nu cu  "a primi" ceva îndelung.
saţietatea nu mă umple, cum se întâmpă firesc, ci mă digeră, mă spoliază.

femeia mereu în expectativă, care tot aşteaptă şi care nu se poate sătura decât cu acel constant ...puţin.

duminică, 20 ianuarie 2013

Exerciţii de vulnerabilitate







Dumnezeule, tu eşti?
Cum e să te simţi conţinut şi despicat simultan? Îhm, ai habar?  Desfăcut, gol, sincer şi aspru, în oglindire. Ştii cum e? Nici eu. Dar azi am aflat o părticică şi da, toate adevărurile brute sunt de-a dreptul... titanice aş zice.
 Zici că zace în mine un alfabet dintr-o altă lume şi cum  să  mai scriu ceva cu el când n-am dicţionare? S-au îmbătat cuvintele şi  asta e bine, ne salvează de minciuni, ştii şi tu.
 Naiv şi sensibil fără să dai doi zloţi. Să dai drum şuvoiului, să te umpli până la streşini şi să simţi apoi că picuri muguri de ceară peste tot, ca o pecete, un sigiliu de nedesfăcut.
Când săruţi cu durere şi nu te opreşti din înmuierea buzelor vezi că în loc de salivă curg lacrimi. Curg păcatele pe pereţi şi tot nu te poţi împotrivi. E singurul moment în faţa căruia aş capitula la nesfârşit  - melanjul dintre nelegiuit şi cast - murdar de frumos.

Mi te prelingi pe şira spinării şi-mi dai foc, mă laşi să ard, mă sufocă prea plinul şi te rog, aruncă-mă în tine, să zac acolo milenii, să devin veşnică şi iarăşi pură!

Totuşi,
Azi mângâierile erau date cu mir, căci miroseau altfel, a sfinţenie....
mi-a fost dor.


luni, 14 ianuarie 2013

Trusa de ajutor



Te vei rupe în bucăţi până ce-ţi vei regăsi forma, te vei umple de miliarde de constelaţii până să-ţi descoperi cerul şi să pluteşti cu Aurora Borealis, vei fi miliardele de frânturi de scoici până-ţi vei recăpăta marea şi te va mângâia din nou vreun val care să rămână la mal, vei urca toţi munţii până se termină relieful şi vei umbla cu toate trenurile până-ţi vei găsi ruta şi poate nici atunci nu vei şti cine eşti.
 Şi nu încerca să găseşti răspunsuri, ci cauta zilnic să-ţi pui întrebări. Adresează-te ţie şi dă-ţi răgaz să fii. Şi nu te lega de lucruri, evită să-ţi împovărezi mintea ca şi când merită tormentul unor lucruri, nu. Nimic din lumea asta nu are preţ pentru starea ta de bine. Nu raţiona prea mult, mintea o să-ţi tocească din simţire şi nu vrei asta, parcă nu fiinţam pe pământ să ne alienăm. Deci, "în vecii vecilor" nu-l vei întâlni pe "amin" dacă nu te întorci puţin şi înspre tine.
Şi permite-ţi solitudine de bun gust, Jean Paul Sartre spunea că "dacă nu ţi-e bine în singurătate, eşti în proastă companie", deci să-ţi fii camaradul cel mai de nădejde. Şi stai acolo un timp, pictează-ţi smerenia, uimeşte-te, vezi ce faci cu tine, observă-te detaşat. Fără a-ţi prelungi starea până la ermetizare.
Caută să fii moderat, găseşte-ţi definiţia, fără a te limita la ea. 

Şi iartă, apanajul celor puternici, ne zice Ghandi...apoi el adaugă, normal, să pui în dubiu tot... inclusiv scrierea asta, sau alte tone de scrieri din care lipseşte realitatea ta. Cuvintele încâlcesc mai mult uneori, dar cel puţin te lasă să crezi că te descătuşezi, chiar dacă nimeni până acum n-a găsit vocabularul perfect pentru a-şi traduce trăirile.
Diletanţi de viaţă, cum ar zice un amic, dar ce uşurare când putem să ne fim trusa de prim-ajutor.

marți, 8 ianuarie 2013

Gol de mare





O, parcă am spuma mării prin vene, ceva forfoteşte a vară, de cum mergeam pe val, fără să presimt o iotă din ce urma. Ce naivitate.  Beţii de simţuri, iluzii.
În dimineaţa asta m-am trezit cu marea în pat, cu nisipul în taste, cu dansul derulat în spatele genelor şi cu scoici lipite încă în talpă, ceea mă obligă cumva la prudenţă, ştiu.



 Îmi amintesc perfect dansul de pe malul nocturn al mării. 
Atingerea ilicită, vinovatăţia mâinilor, disperarea căutării.
 Şi ce oacheşe gânduri. 
Ocheade, nimic tapetat, totul simţit, nimic confesat...

 Şi ce târcoale, tâlhare. 
Subtilităţi tot erodau - din val sub paravane.
Şi ne simţeam, de ne-am fi căşunat 
Dar tu erai dat şi eu eram de luat
de mijloc . Să mă fi cuprins, străine 
Să-mi fi prins părul de-o stea!
Să mă fi smuls din straşnica perdea
de gânduri şi  frici amorţite.
Dar ce stricat e timpul şi ce val necugetat.
Priveşte cum blândul Poseidon ne-a îmbătat.
Mai bine te-ai urca în barcă, hai. 
Porneşte spre răsărit, cu golful in minte,
Cu sufletu-n rai.


duminică, 6 ianuarie 2013

Rugă





"Pune-ţi o dorinţă şi roagă-te ţie", pe de o parte şi pe de alta, roagă-te lui Dumnezeu să ai tăria să te slujeşti frumos şi să fii cucernic cu tine, cuvios cu un altul.
 Relaţiile interumane aduse la rang de religiozitate, adică iubite cu sfinţenie şi hrănite cu un soi de căldură veritabilă .
Pentru că azi am citit ceva cu care probabil voi adormi în gând şi la care bezmetic reflect. După ce noaptea trecută mi-a frământat somnul cu un coşmar legat de trecut, voi mai rămâne puţin în acest trecut-prezent să vedem ce mi-o mai spune, pesemne nimic nu apare în mintea sau sufletul tău accidental, deci să secăm şi aceste izvoare de măcinare, fără a ajunge în deşert, dacă se poate.
 Poate clişeic, poate nu, dar:

 "DESPARŢIRILE SUNT NECESARE IUBIRII AŞA CUM ÎNCERCĂRILE SUNT NECESARE CREDINŢEI."


"Cei ce seamănă lacrimi, cu bucurie vor secera." (Vieţile Sfinţilor, Efrem Sirul)

vineri, 4 ianuarie 2013

Poezie de hârtie





"Aşteptarea, anticamera deziluziilor".

Te las cu bine, cu tine în mine, 

cu speranţa că-mi vei lumina viaţa

pe un trotuar din bulevard aievea te găsesc

Şi pe o strada înţesată de dorul ce nu se opreşte din marş

Cu strigătul ce te cheamă în locul cel de taină

Cu firea înţeleasă prea prost şi nu fi tont

Ştii că plec de pe umărul tău că te-aş schilodi, haină

Meschină, a ta din veci aş fi rămas şi fără de opriri.

Şi dacă te-aş păstra în suflet, ai zace sub nenorociri,

Că " ţigara ce-ai lăsat-o pe etajeră" nu mai are scrum

Că te visez absurd şi te simt în strine braţe, croşetând alt drum.

Şi te voi elibera, de mă vei iubi apoi rapace

Cu fir de mărgăritar ş-un climax la patru ace

Şi solitar. Egoist şi interstelar.

Cu iubire în par.

Şi legământ inelar.




De nestăvilit



Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Nichita Stanescu



joi, 3 ianuarie 2013

Anonimului, cu drag


Cineva mi-a spus că până nu îţi sesizezi nevoile şi nu te storci întru desfătarea lor, vei îngroşa rândurile bezmeticilor diurni şi nocturni care îşi caută satisfacţiile în tot ce e mai perisabil cu putinţă.
Să nutreşti mereu mizericordie pentru astfel de desfătări prăfuite pentru sufletul tău, să te simţi şi să ai răbdare cu tine.

Nevoia de a te scoate din imaginaţia în care freamăţi din ce în ce mai vârtos şi
nevoia să-ţi croiesc drum în realitate.
Nevoia de a oferi căci  mă sufocă trăirile puse sub capac şi înnăbuşite, neîmpărtăşite.
Nevoia de a te îmbrăţişa, de a-ţi sări în braţe în toiul nopţii, după ce ziua ţi-o fi stors lămâia pe gât.
Vreau să-ţi fiu confidentă, să-ţi împărtăşeşti visele şi coşmarurile cu mine, să despicăm noaptea în două bucăţi de dragoste, să ne facă dragostea cu orele, să avem ochii împăienjeniţi de somn şi să adormim spre dimineaţa ca peste 3 ore să-ţi beau cafeau din ochi. .
Nevoia să te văd zâmbind când te aştept în bucătărie cu un quiche pe care abia dibuit să-l pregătesc şi cu o sticlă de vin - să nu mă uiţi câte nopţi oi avea. Nu se va întâmpla des asta, dar va avea izul dedicării, fii sigur.
Nevoia să mă arunci în pat în fiecare seară sau zi, să-ţi iubesc totul. Să te despic printre gene, să te analizez până în molecule şi să te strig pentru a te lipi înapoi sub limbă, să zaci acolo, să-mi fii acidul care mă transpune în alte dimensiuni, să te pipăie papilele, să înnebunească de plăcere.
Nevoia să te aduc zi de zi mai aproape de mine, să nu mă faci să-ţi ascund, să mă dau fără strategie sau rezerve. Vreau să vezi că pot fi meşteră în altele, că deşi îmi plac jocurile misterului, nu vreau să devenim necunoscuţi într-o zi.
Nevoia de a reveni în realitate, căci ne impune ritmul. Nevoia de a fugi cu tine în realitatea asta, de a coresponda mutual şi a nu abdica în faţa ei. De a vâna frumosul, de a urca sisific greutatea, de a fi bine separat, de a şti că atunci când ne vom regăsi vom fi aceeaşi.
Nevoia de a-ţi dansa, de a-ţi oferi prilejul să mă râvneşti şi să mă posezi neîntrerupţi de orologiu.
De ceva mai real ca hipermarketul. De curat.
 De avea casă în casă.

Nevoia să te cunosc, anonimule.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Eros, bine ai venit






Mă uitam în oglinda anului trecut: reflectă şi slujbe religioase de pomenire şi sindrofii de simţuri, damnate momente încărcate cu broboane de suspans şi chinuri poleite cu plăceri, straşnic meniu scandinav a avut 2012.

Profesional un an încărcat de litere scrise, de maculatură citită şi subliniată, examene de final, examene de început, reuşite, grup de dezvoltare personală, filme, oameni frumoşi, interacţiuni fructuoase, sens şi trudă. asudare, frumos. Când reuşesc profesional sunt pe culmi, zenitul mă înghite.
Intim - zbucium,  încercări, separări, proiecţii, am încetat să mai mănânc omizi, deci nu am mai avut parte de fluturi, ci de altfel de metamorfoze. Oricum, deloc lin pentru că dacă ar fi să îmi recunosc, nu sunt pregătită de asumare deplină şi drumuri line, am nevoie să mă mai aflu,  ieşind din confortul preţios. Oricum, îţi mulţumesc pentru că mi-ai oferit, pentru toate darurile, pentru cum m-ai ajutat să cresc. Un roller-coaster oprit sus. Picaj greu, dar cu privelişte de la zei. Uneori, să ştii când să închizi,  impută mai mult curaj şi maturitate, alteori e o fugă. Acum n-am mai fugit năuc.
Personal- începutul unui drum de autodescoperire şi de conştientizare, un drum ghidat profesionist, un drum pe care l-am început de curând şi care mă aduce săptămânal mai aproape de mine. Şi tot personal, am tot umblat din casă în casă în dorinţa găsirii unui loc pe care să-l fac "acasă" în acest "bordel" citadin.

Anul acesta nu vreau să-mi propun liste de îndeplinit şi să nu reuşesc, vreau să mă surprind şi să mă ţin de ce am început deja, vreau constanţă în acest an şi reluarea legăturii cu natura, călătorii. Să fii blând, dragă 2013,   sau EROS citit invers, peştele de la cap se împute.



P.S. Voi ştiţi ce muzichie faină clocoteşte în Radio România Cultural? Mă încântă de-a dreptul în această seară. Şi mi-e dor de o carte pe care să o devorez. Dăm fuga din realitate, slalom printre poveşti, hai.







marți, 1 ianuarie 2013

Schimbarea, singura constantă





M-am culcat si trezit cu o amorţire fără pic de amor pentru odihnă, o amorţire fără de seamăn şi am impresia că atunci când păşesc în metropola asta, chiar după ani întregi de locuit aici, nu pot să o asimilez ca fiindu-mi dragă. Parcă sunt mereu la bordel aici, plătesc pentru nişte servicii de care mă pot bucura mai abitir, dar e sec. Eşec. Prima nevoie de schimbare.
 Şi apoi ai un sentiment că plăteşti oarecum prea mult şi nu poţi scoate ce e mai bun din asta şi e din vina ta. Căutând satisfacţie în jur şi având aşteptări e teribil, mai ales de la oamenii cu care dinamica ta nu se pune de acord. Ar fi sănătos să îţi alegi înţelept oamenii deşi alegerile înţelepte nu sunt atributul unei minţi blocate. A doua nevoie de schimbare.
 Distanţare cu noimă, replica lui 1 ianuarie.

Pe scurt, am câteva gânduri de la mine pentru alter ego-ul meu:
1. Imi propun să nu mai am aşteptări nerealiste de la situaţii ori semeni. Când ai aşteptări e ca şi când vrei tu să controlezi ce se va petrece, proiectând pe umerii altora ce ar trebui să faci de unul singur. Vreau să zic, e dezirabil să te faci omul cel mai important din viaţa ta. Nu să te pui pe vreun altar, dar să cauţi să te valorizezi, draga eu.
2. Fă eşecul parte integranta, fii meşterul experienţelor tale, acceptă-l şi transformă-l cum te pricepi.
3. Bucură-te lăuntric pentru tot ce primeşti. E un semnal de alarmă că prezenţa ta contează sau nu mai contează. Oricum ar fi, afli ceva, simţi, eşti .
4. Ieri am auzit un gând care mi-a rămas ca un timbru lipit de suflet: să îţi doreşti înseamnă să fii pregătit şi de pierdere/ suferinţă. A îţi dori e practic omenesc, a primi e ceresc ori providenţial. Omenescul doare, cerescul uşurează. Eu va trebui să renunţ la a îmi dori nenecesarul, ca prim pas.
 5. Apoi, cum ziceam, ar trebui să mă pot bucura de orice primesc şi pot transforma în hrană. Sfântul Augustin spunea că fericirea stă în a-ţi dori ce ai deja. Aici mai am nevoie de training, viaţa e un profesor, orişicât.
6. Nu îi încărca pe alţii cu insatisfacţiile tale. Toţi duc o luptă pe undeva, nu le înrăutăţi starea, te rog. Dacă poţi să îţi aduci vreun aport sănătos, fă-o, dacă nu, ia distanţă. Încearcă, măcar.

Notă: Triază. Transformă(-te). Lucrează la tine în relaţia cu tine şi ceilalţi. Fii bună şi acceptă schimbarea..