Trusa de ajutor

Te vei rupe în bucăţi până ce-ţi vei regăsi forma, te vei umple de miliarde de constelaţii până să-ţi descoperi cerul şi să pluteşti cu Aurora Borealis, vei fi miliardele de frânturi de scoici până-ţi vei recăpăta marea şi te va mângâia din nou vreun val care să rămână la mal, vei urca toţi munţii până se termină relieful şi vei umbla cu toate trenurile până-ţi vei găsi ruta şi poate nici atunci nu vei şti cine eşti.

 Şi nu încerca să găseşti răspunsuri, ci cauta zilnic să-ţi pui întrebări. Adresează-te ţie şi dă-ţi răgaz să fii. Şi nu te lega de lucruri, evită să-ţi împovărezi mintea ca şi când merită tormentul unor lucruri, nu. Nimic din lumea asta nu are preţ pentru starea ta de bine. Nu raţiona prea mult, mintea o să-ţi tocească din simţire şi nu vrei asta, parcă nu fiinţam pe pământ să ne alienăm. Deci, "în vecii vecilor" nu-l vei întâlni pe "amin" dacă nu te întorci puţin şi înspre tine.

Şi permite-ţi solitudine de bun gust, Jean Paul Sartre spunea că "dacă nu ţi-e bine în singurătate, eşti în proastă companie", deci să-ţi fii camaradul cel mai de nădejde. Şi stai acolo un timp, pictează-ţi smerenia, uimeşte-te, vezi ce faci cu tine, observă-te detaşat. Fără a-ţi prelungi starea până la ermetizare.

Caută să fii moderat, găseşte-ţi definiţia, fără a te limita la ea. 

Şi iartă, apanajul celor puternici, ne zice Ghandi...apoi el adaugă, normal, să pui în dubiu tot... inclusiv scrierea asta, sau alte tone de scrieri din care lipseşte realitatea ta. Cuvintele încâlcesc mai mult uneori, dar cel puţin te lasă să crezi că te descătuşezi, chiar dacă nimeni până acum n-a găsit vocabularul perfect pentru a-şi traduce trăirile.
Diletanţi de viaţă, cum ar zice un amic, dar ce uşurare când putem să ne fim trusa de prim-ajutor.