În plămădirea oricărei muieri contribuie figura paternă într-un stil barbar şi inconştient şi când ai un insight referitor la ce anume e viermănos în relaţia-mamă cu tatăl şi cum călcâiul ăla al lui Ahile nevindecat te îndeamnă să urmezi un pattern care practic îţi e total nehrănitor în alegerile masculine spre care fugi, nu ştii dacă îţi vine să-l înjuri ori să-i mulţumeşti. Probabil să înjuri. Dar să fie vocal, tet-a-tet, nu îl mai înnăbuşi.
Îmi dau seama că profesorii care te pregătesc nu sunt de fapt în instituţii somptuoase şi rigide unde nu se întâmplă niciodată ceva palpitant ori cu substanţă, ci vin deghizaţi în toate formele posibile, şi deşi mai puţin avizaţi, pe nesimţite, fără a realiza ce act cataclismic vor produce, reuşesc să te instruiască într-o formă impură, frustă şi pentru toată viaţa. Şi asta te face mai balsamică, mai precaută faţă de tine sau mai atentă faţă de nevoile tale reale, îţi înteţeşte capacitatea de a decela.
Atunci spui mulţumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu