Pentru că harta asta interioară care ar trebui să mă ajute să mă descopăr şi-a rătăcit simbolurile, nu mai are puncte de reper şi nici linii ori curbe trasate.
Şi mergi aiurea pentru că mergi nepăşind, deşi perfect direcţionat, dar fără să laşi vreo evidenţă că ai călcat. Şi jocul ăsta e deja aşa futil c-am să mă zbengui într-o zi tare de mine, şi am să-mi recapăt teritoriul. Nu, că e acolo, simt rumoare, simt că trăiesc mai multe vieţi în mine, dar e păgubos că nu pot descifra dialogurile, feţele, mesajul, epocile, motivul luptelor.
Dar când o să izbutesc să strâng toate hărţile şi să le ordonez sistematic, marginile se vor fi inmuiat prin bălţile şi noroaiele orologiilor, interiorul se va fi deformat, luând curba anilor şi voi realiza că am trăit beligerant, căutând mereu ceva-ul ăsta cu o exaltare violentă.
Straşnic, dar voi fi o femeie-atlas. Una care deţine cele mai multe teritorii ocupate din ea.
Ma voi recupera mie, negreşit. Am răbdare, am.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu