Ia te uită cum

Imi vine să îmi plesnesc fricile peste faţă şi să fug. Dar cum, când le hrănesc? Când le-am oferit  aşa o atmosferă potrivită de  manifestare? Le-am dat muzici şi teatre, le-am dat cărţi şi scene de cinema, le-am dat ore crude din viaţă când nu am putut să mă port cum mi-a venit. Cum, ă? Mă aude cineva? Nu e nimeni aici.

 Îmi vine să te strig şi să mă ascund cumva de ecou. Îmi vine să îmi pierd timpul manufacturându-te iar şi iar. Dospindu-te în mine, te-ai rumeni, ai deveni desertul meu preferat şi te-aş savura în modul în care "îşi savurează un bebeluş mama".

Îmi vine să te caut, să nu te găsesc şi să îmi aprind o ţigară la colţul blocului, ca şi cum aia e cea mai frumoasă seara din an. Eu cu toanele mele.

Îmi tot vine să fac dragoste cu tine, fără de carnal. Ştii tu, genul ăla de trăiri cu spasme, cu broboane pe şira spinării şi fără prezervativ. Dragoste îi zic eu ăsteia. Desigur, nici dantelăriile de tot soiul nu îmi displac, dar acum ţi-aş servi maiestos o brumă de neodragoste, cum nu eşti obişnuit.  Dar, tot ce fac e să bat în taste tacticos. Eu cu dorinţele mele.

Îmi vine să te trag înspre mine şi să văd cât te ţin arcurile. Ca să-ţi dau drumul apoi, la mine în poală. Eu cu nevoile mele.

Îmi tot vine.