Îmi placi fără zgardă sau gardă.
Îmi placi când mă acoperi hulpav şi mă arunci într-o curbă agonică din care nu ştiu ieşirea..
deopotrivă când eşti blând şi-mi pupi degetul mic prin dresul ce se vrea rupt,
ca şi cum în deget stă tot romantismul matinal, post-modernist şi post-carnal
te încolăcesc şi mă rogi să mai stau,
te-aş face franjuri până abajurul dimineţii ne-ar găsi scrijelind poveşti din scrum si fum,
pe aceeaşi canapea moale ca sufletul tău aghesmuit,
oh, tendre es la nuit...
până când, uite, mijeşte de zi şi crapa soarele printre ăste draperii
cu falduri grele ca genele mele.
picăm amândoi la unison în visare,
căci visele sunt mereu mai reale
nuduri ale serilor de împrumut
de pe scenele goale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu