"Ce teribil să te laşi hărţuit între a vrea şi a nu-ţi dori.... A simţi că vrerea te târăşte prin cele mai necoapte fibre şi ţesuturi, atingând intactul şi observând cum provoacă în tine ce produce fotosinteza plantelor, dar ştiind că lăsându-te la înmuiat astfel, te vei dezlâna...", se gândea ea şi deodată o lovi un miros brusc de levănţică proaspătă care venea din dulapul cu neglijeruri dantelate. Câte amintiri roase, câte nopţi îndoite, câte ore uscate şi ce discuţie veştedă, care se poartă parcă fără de prezenţa ei...
Nu se ridică, mai bine trântintă în reverie, avea răgaz să-şi crească gândurile şi să le urmărească din afară, prin imageria ghidată de propriile amintiri, cu toate că ar fi dorit să se transforme într-o scrisoare parfumată şi să se închidă într-un plic fără destinatar, să fie deschisă cu preţiozitate după ani buni, să nu-i ştie nimeni misterul.
"Eşti o crustă de budincă, mă-nfing în tine, toată parfumată şi aromată, migdalată şi te strivesc sub o singură apăsare...te-aş devora până la ultimul firicel lăptos care-ţi plânge din sân. Oh, femeie- zimţi, crin crăpat în dinţi, glas turbat de noapte, plâng firi descătuşate"...zicea cealaltă voce şi se gândea că scapare nu mai are...ceva războitor se devoala...păcat, îşi zise, " în dragoste singura victorie e un scor 0".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu