Licurici

Cum să-ţi spun, mai bine aş lipi buzele de zilele astea şi le-aş scuipa, uite aşa, cum nu face o femme.

Da, căci e ceva în aerul meu de primăvară, ceva care mă tot şifonează, e nedesluşit, are viaţă şi nu e om şi pe deasupra  mă face să vreau să sparg licurici. Başca, mi-a mai îndoit şi ceasul, deci mi-a stricat şi orele de marmură, cu tot cu minute şi ce mai vine după secunde, buimaceală şi nimic altceva.
 Nu, pe dedesubt n-am aflat încă, dar de asta sunt aici şi nu plec, căci vreau să-i găsesc fitilul şi să-i dau foc. Sunt sigură, cu ce am acum în buricele degetelor şi-n suflet aş putea cu lejeritate să aprind un foc şi să admir cu câtă scrupulozitate striveşte în drumul lui, cum arde cât mai multe în timp ce se înteţeşte.

Focuri şi licurici, flori sparte care îmi înnoadă dorurile de păr. Dorul ăsta de care vă tot zic... ehe, mare comedie cu el. Vine când pofteşte, iar când se plictiseşte de mine pleacă, iar eu se pare că îl reprimesc oricând, după cheremul lui. E ceva cu limitele mele, nu ştiu pe unde mi le-am lăsat.

 Ceva ce n-ai văzut, dar toate-s vechi şi de aia vreau să sparg licurici, să fac lumină pentru viitor...şi-i sparg pe rând între dinţi, uite aşa, ba un licurici, ba un sâmbure de cireaşă, metodic şi atent, să se ducă blestemul, că altceva pare, oricum, că n-a mai rămas.

de seară. dintotdeauna

Aici, acum

să alerg cu bicicleta şi să ţip cât mă ţin plămânii, lăsând mâinile de pe ghidon şi prăbuşindu-mă pe iarbă într-un râs cu spasme
să fac coroniţe din flori şi salcie şi să pozez pentru tine, să le privim împreună când vor fi fost decolorate
să fumez pe acoperişul de stele ce odihnesc deasupra noastră, să înghiţim cerul cu totul şi să ne transformăm în Caleea Lactee
să-mi julesc genunchii când urcăm  muntele sau stăm pe scoicile vechi, să bucurăm marea cu goliciunea noastră, să râdă pescăruşii haotic
să opresc maşina la capăt de oraş noaptea şi să ma fac una cu tine pe un petec de iarbă
să-ţi beau spuma de lapte de pe buze şi să te trânteşti la mine în braţe, să-ţi recit poezie chiar dacă intonaţia mi-e grea
să mă îmbăt lângă tine şi să jucăm şotron la miezul nopţii
să sparg baloane cu tine şi să-ţi sărut fruntea, să simt o ploaie ce mă ususcă de fericire
să nu-mi simt sângele în venele sau inima pompând pentru o secundă, aia în care-mi spui cât de mult...
să zbor, să zbor în drumeţii de viaţă cu tine.

nu aş vrea să fiu decât aici, acum.
 tu n-ai habar.

capture: emmet gowin

7 a.m.

Îmi placi fără zgardă sau gardă.
 Îmi placi când mă acoperi hulpav şi mă arunci într-o curbă agonică din care nu ştiu ieşirea..
deopotrivă când eşti blând şi-mi pupi degetul mic prin dresul ce se vrea rupt,
ca şi cum în deget stă tot romantismul matinal, post-modernist şi  post-carnal
te încolăcesc şi mă rogi să mai stau,
te-aş face franjuri până abajurul dimineţii ne-ar găsi scrijelind poveşti din scrum si fum,
 pe aceeaşi canapea moale ca sufletul tău aghesmuit,
  oh, tendre es la nuit...
până când, uite, mijeşte de zi şi crapa soarele printre ăste draperii
 cu falduri grele ca genele mele.
 picăm amândoi la unison în visare,
 căci visele  sunt mereu mai reale
nuduri ale serilor de împrumut
de pe scenele goale.

In vitro

 nu pot să spun nimic care să redea acurat alfabetul stărilor. cel mai mult cred că spun între spaţiile libere dintre cuvinte, acolo unde aievea stau oftatul, zâmbetul, dragul, dorinţa, durerea, oboseala cumplită şi lacrimile..toate sunt amalgamate în pauzele goale şi în semnele de punctuaţie, căci un punct pus la timpul lui face căruţa de virgule.
scrisul mă ajută să ventilez, la fel şi dialogurile, dar nu se aştern toate la fel de autentic din condei aşa cum sunt adesea înşirate în gând, deci nu ştiu dacă spun mare lucru, dar cel puţin încerc să mă traduc... îngrijit.

vă las cu:

Sfântu' Încă Aşteaptă

Când plămânii cântă imnuri de amurg
Când dorinţa cu dantelă-i dedesubt
Şi tu -mi spui de noi, de noi şi demult
Trecut-a timpul, trecuta-i clipa, teribil avânt
Trăim pe ascuns, vise erodate, ce amar
în ceaţă să dispară, o noapte de calvar
varsă azi la mine-n poală nefericirea
varsă-te cu totul, lasă-te în şoapte
vise făr' de vis, noapte făr' de noapte
Când sânul mi-e ros, braţele-n cruciş
geme perdeaua şi fumul de opium s-a stins
Zac febril cuvintele, te dezvelesc în luminiş
ai chipul transformat şi o inimă tăciune-nchis.

Voiaj

Închid ochii şi mi se dizolvă genele, cad într-un somn adânc în care apar toate memoriile şi toate întâmplările care vor urma, sunt imagini caleidoscopice, ca şi când dintr-un tărâm vechi păşesc în prezentul de mâine, o imagine tablou care redă acurat trecutul şi arată desfăşurarea viitoare a evenimentelor. Mă avânt  în acest întuneric colorat de trăire, căci acolo clocoteşte viaţa, cea care ar fi util să fie trăită şi nu doar abolită de visare. Vreau să aduc de acolo, din vis, suflu vieţii terestre...
Mă gândeam la perioada pe care o tranzitez şi care cumva îmi este prezidată cu o tăcere îndoită:  mă satisface, iar pe de alta mă invită la acceptare...niciodată nu te întorci acelaşi după o călătorie, fie ea doar una onirică.

Şi cum am mai pus un kilogram pe cântarul timpului, realizez că un an aproape că am visat pe ascuns şi am trăit pe ascuns, neaducând la viaţa, de fapt, ceea ce merita mai mult trăit...m-am dedat de la natural şi vieţişoara mi-a arătat că pentru firesc e nevoie de curaj, pe care nu l-am purtat cu mine în situaţiile în care era necesar...în acest an  mi-am descoperit slăbiciuni, puteri, forţe motrice şi spirituale, nevoi şi dorinţe de-a dreptul claustrate...pe unele le conştientizam, pe altele mi-am dat voie să le aduc la lumină şi să le urmez, trăindu-le fie cu lacrimi, fie cu împăcare.

Îmi cer iertare mie pentru cum nu am aflat mai devreme ce înseamnă să te îngrijeşti cu duioşie.
Cu neiubirea asta am dărâmat castele...realizând deunăzi că pentru un castel nu e neapărată nevoie de cărămizi sau de  nisip, cât de dăruire şi prezenţă deplină. De atât dispuneam atunci, sau de atât credeam că dispun şi aşa era, pesemne. Mă bucur că mă recuperez pe mine din neştiinţă şi mă redau mai întreagă, după ce m-am târât pe tărmuri străine.

Închid ochii şi genele diluate de somn mă cheamă la joacă...copilul care zace în mine, azi se bucură...