te vreau nemaigândit, nemaisimţit, aşa, încolăcit, pigmentând pământul din urma noastră cu îngrăşământ pentru suflet , ca atunci când ne-am întoarce să ne aştepte codrul fertil şi să ne rătăcească printre desişuri şi captivi în el, să ne eliberăm de tot ce ştiam despre noi, să creştem neregulat, să ne dictăm propria formă, să te respir încet şi să mă inspiri la loc, să ne bucurăm unul de existenţa celuilalt, să mulţumim momentului. să devenim fără a ne prelungim unul prin altul până la asfixiere. să prindem rădăcini fără a ne dezrădăcina de noi.
să ne sălbăticim iubind, să ne cunoaştem liber, aşa cum om exista atunci, găunoşi şi neîntregi, să ne dăm şansa să trăim în strânsoarea asta liberă care să ne permită să ajungem unul la altul, goi de ieri, plini de mâine,
împreună.
"I don’t see how you can carry around as much love as I have given you." - Zelda to Scott Fitzgerald, 1919
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu