Tâmple

si tâmpla ardea în mâinile ce o mângaiau
în dinţii ce apoi o muşcau, of, tiran,
nemăsurată ţi-e puterea de convertire
asupra mea, asupra tâmplei ce se apleacă
căci diluezi raul, îl trimiţi spre pocăire,
mă ţii pe culmi, cum face muntele cu floarea
de colţ - mă prinzi în triunghiul braţelor şi
arunci cuţite ascuţite de gânduri trecute
după care îţi ceri locul înapoi sălbatic
 ar trebui să plăteşti tribut, sărmane fanatic...
 trezeşte-te din agonie, se topeşte cercul polar,
 avem nisip în ochi ş-un colier de spaime însirate
 de-a curmezisul gâtului, aidoma unor eşarfe
care ne strâng şi ne sugrumă poftele
de-a simţi cum cresc în noi, mărunte
cireşe fără sâmburi şi
flori de mac arzând pe tâmple...