a fost odată, dar nu ştiu când, că nimeni nu ştie cu precizie când au loc faptele dar toţi ne dăm cu presupusul. cum istoria e o poveste adunată din gură în gură şi gurile rele mereu au ceva de zis, dar nu neapărat adevărat, iar cele bune sunt mute, presupunem logic că istoriile sunt ceva palpitant de aflat dar nu şi autentic, ca nişte plăsmuiri cu care ne e drag sau nu să ne căptuşim.
să trecem la azi.
azi, când, de fapt, cred că mi s-a făcut foame de un muşuroi de timp, de un stup de amintiri pişcătoare şi buboase, dar călduţe, duioase, aproape să plângi că le-ai trăit, azi am decis:
arde în mine timpul în care să înfulec o felie de viaţă, călare pe-o roată de veşnicie pe care, în sfârşit, să mă aşez şi să mă apuc să defrişez păduri de grimase, de zâmbete care mai de care mai zoioase şi spumoase, flamboaiante şi preţioase ca nişte cuvinte pe tocuri. e cumva un dor de-mi furnică papilele din tălpi, înfometate de drumuri, de călărit şi de privit albatroşi.
să mai cos un goblen plin de nuanţe incorecte, dar pe care să-l ajustez pe unul din pereţii care îmi tot zbiară că nu mai poate respira de var. să mă apuc să dau varul jos şi să pun tapet cu dungi, nimic de zis, eu le aranjez, sunt cuminte. s-a uitat cineva la ceas? mai e timp?
vine timpul să fac asta sau trece timpul în care să fac asta? că nu îmi mai dau seama. ambele, ştiu, nu vă îngrămădiţi care de care mai sfătoşi, salvaţi timpul.
acum mă zbârlesc în fiece ce zi la auzul alarmei şi mă gândesc că într-o zi alarmele nu vor mai avea orologiu la care să sune, că atunci nu ar mai fi claxoane murdare de trafic şi lumea ar ieşi din casă să-şi cumpere cu timp, o zi la toboganele nepopulate şi de-a dreptul prăfuite, până ce seara le lustruiesc copii cu limba şi cu voioşie. eu aştept ziua aia, puteţi să mă numiţi lunatică, n-am ce face.
atunci nu, nu voi mai alerga cu bezmeticele şosete-şosele lipite de talpă. când o să ajung acasă , n-o să mă mai bag cu tot cu trotuare în pat. acum mă dezbrac de haine, dar las şoselele în picioare, nu se ştie ce se întâmplă şi n-ai timp să te pregăteşti, mai bine să fii gata. n-ai ce-i face. roata babei şi roata moşului - se învârt până când s-o găsi unul mai curajos dintre cei doi să dezbrace ceasurile de timp, atunci alarmele nu vor mai orologii unde să sune...nu ştiu, să nu ziceţi că n-aţi auzit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu