Luxul zilei

Luxul înseamnă să admiţi că meriţi  să primeşti.
A şti să primeşti cred că e corelat direct proporţional cu a nu te grăbi să oferi, pentru o perioadă. Poţi să dai şi să încasezi orice, simultan. Întoarcerea favorului, însă, fie el amoros sau prietenesc, de orice soi, te împiedică cumva să metalbolizezi ce tocmai ţi-a fost oferit: graba de a întoarce darul are legătură cu simţul datoriei, cu nesatisfacerea, cu interdicţia pe care ţi-o pui ca şi cum nu ai merita, oricum.
Iar când te simţi dator, te străduieşti să încropeşti şi tu ceva să dai înapoi - ai, nu ai - deci s-a isprăvit cu ofranda, ai pus-o deja în paranteze.

Cred că a şti să primeşti nu ţine de aşteptarea unor minuni care îţi predestinate, ci mai degrabă în a face loc în viaţa ta, a nu te mai grăbi, a lua pauza - a primi frumos nu e legat numai de oameni, ci de timp şi spaţiu. Nu primeşti fiindcă nu creezi în jurul tău cadrul de aşa natură: eşti prea obişnuit să pompezi tu, să sari cu oferitul, să inviţi, să contactezi, să fii în miezul lucrurilor, să dedici. Nu, domne, nu aşa se primeşte - de aia te şi sărăceşti, sărmanul de tine.
Se primeşte dându-te prima oară ţie, oferindu-ţi tot ce vrei, despre ce vorbim. Se primeşte încetând cu disperarea de a da din frică să nu plece unu-alta, să vadă că eşti acolo, că îţi pasă sau din orice alt raţionament naiv. Ducă-se.
Dezrădăcinat de tine, înlănţuit de altul nu îmbrăţisezi  nimic.
Şi dacă vreodată ajunge ceva la tine, nu este suficient. Normal, nu poţi să  umpli golul cu totul, din prima. Nu fi naiv, te ştiam băiat deştept.

Ştiu că mâna de trandafiri proaspeţi şi primăvăratici şi vorbele nemaiauzite până azi au fost trezirea din amorţeală şi proiectarea în spaţiul veşniciei...am luat de ştire, să fii primit!