Aprinde lumina, miroase a rufe moi si a zahăr ars, de la vecini.
Îi pică genele pe covor, e mirată, nicicând genele ei nu mai reacţionaseră aşa şi se gândea cum ar fi să rămână fără. Cuminte le adună cu făraşul şi le înghiţi. Se gândise să le pună într-un plic, dar n-avea cui să le trimită, deci le aruncă pe gât. Probabil îi vor creşte la loc, probabil. Îi place cuvântul probabil, e lipsit de sentinţe. Luă două scaune şi le puse faţă în faţă la distanţă de un corp, puse capul pe unul si picioarele pe un altul, aşa credea că va învăţa să îşi aşeze energiile deşirate. Parte din ritual ţinea din a striga "ma iubesc ...", invocând alte motive în fiecare zi, ma rog, ştiţi voi, un şiretlic al minţii care începe să creadă chiar dacă mimezi:
" e ceva sacru în a găsi mulţumirea în tine, niciun Dumnezeu n-o să facă asta pentru tine".
Apoi scoate gărgăriţele din cutia de lemn aerisită şi se plimbă prin cameră după ele. Îi place să se lase ghidată, cel mai des la ea în cameră, straşnică făptură fata asta, vă zic. Era străvezie, îi mişuna sângele pe sub pielea pătată, cred că Eminescu ar fi iubit-o, dar ce bine că nu, spunea că o sfâşie tot ce e pătimaş, nu e uman, e meschin şi te fulgeră. Se aşează căci nu poate opri jocul isteric al mâinilor. Prin gaura cheii văd umbrele degetelor şi cum are o plăcere în a le mirosi, trage, analiza, a le bate în masă sistematic, ca o secretară obosită de maşina de scris...şi o aud recitând o poezie al cărui autor îl uitase:
"degetele sunt oase mincinoase....degetele sunt mincinoase, mai ales cele însemnate cu inel, mai ales" .
Apoi strigă către buricele degetelor :"gălăgiiiiiaa!" şi decide să le împreuneze. Le pune la rugă până cade în visare. Visează cum degetele probabil îi fac gaura în burtă şi cum de acolo vor ieşi spre dimineaţă genele pierdute seara. Încă mai visează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu